Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘fără credite’

Încă sunt active două cursuri, dintre care unul s-a desfăşurat şi anul trecut:

Cursuri care urmează să devină active:

  • Warfare and Weapons in Ancient Egypt (a început pe 11 ianuarie, probabil se vor mai face înscrieri mai târziu; detalii pe blog)
  • A History of Egypt in Six Objects (se redeschide anul acesta, detalii pe blog; până atunci, puteţi să selectaţi “Future sessions” de pe site şi veţi fi anunţaţi când va reîncepe cursul)

Cursurile se desfăşoară online, în limba engleză.

Egyptology

Read Full Post »

Update: Cursul va începe în data de 26 octombrie şi va dura până pe 13 decembrie 2015, iar înscrierile se pot face oricând.

Pe site-ul Coursera a apărut un nou curs despre Egiptul antic, “Ancient Egypt: A History in Six Objects“. Deşi data exactă nu a fost anunţată deocamdată, cândva prin vară se pare că va începe cursul care va dura şase săptămâni şi va fi susţinut de Dr. Joyce Tyldesley, Dr. Glenn Godenho şi Dr. Campbell Price de la Universitatea din Manchester. În fiecare săptămână se va studia câte un obiect din colecţiile Muzeului din Manchester, făcându-se astfel o trecere în revistă a istoriei Egiptului, din epoca predinastică până în cea greco-romană; toate informaţiile se găsesc pe site. Cursul este gratuit şi se va desfăşura în limba engleză. coursera AncientEgypt 2015

Read Full Post »

Dacă data trecută vă anunţam că luna viitoare începe un curs de câteva săptămâni, de azi vă puteţi înscrie gratuit şi la “BLUE: a symposium exploring aspects of life in ancient Egypt“, curs online predat tot de către Joyce Tyldesley.

Albastrul şi mai general modul diferit în care noi vedem culorile faţă de vechii egipteni reprezintă tema principală a celor patru conferinţe susţinute de Dr. Steven Snape, Prof. Paul Nicholson, Dr. Campbell Price şi Dr. Glenn Godenho.

Organizatorii estimează că aveţi nevoie de patru-cinci ore pentru a parcurge tot materialul pus la dispoziţie.

BLUE

 

Câte ceva despre obţinerea culorilor în Egiptul antic puteţi să citiţi aici.

Read Full Post »

Pe 6 aprilie 2015 va începe cursul gratuit “Warfare and Weapons in Ancient Egypt”. Cursul se desfăşoară în întregime online, în ritm propriu, în limba engleză şi este susţinut de Dr. Joyce Tyldesley de la Universitatea din Manchester. Vă recomand să vă înscrieţi chiar dacă nu prea aveţi timp liber, puteţi să vă implicaţi cât de mult sau de puţin doriţi, dar veţi învăţa multe lucruri interesante; eu am urmat acest curs în urmă cu ceva ani, cu diferenţa că atunci era un pic altfel structurat şi dura mai mult. Înscrierea se poate face pe acest link.

Cursul explorează armele şi tehnicile de luptă egiptene, începând cu Epoca Predinastică (dinastia 0) până la sfârşitul Noului Regat (dinastia 20), cu accent pe dinastia 18 şi perioada ramesidă.

Warfare and Weapons in Ancient Egypt 2015

Read Full Post »

Pe 6 octombrie începe din nou cursul de egiptologie despre care vă povesteam anul trecut aici şi aici. Nu cred că sunt modificări de atunci; cursul este în limba spaniolă, complet gratuit, durează opt săptămâni (până pe 1 decembrie), iar cei care obţin punctajul cerut primesc la final o diplomă în format electronic.

Înscrierile se fac pe site-ul Coursera.

coursera egiptologia

Read Full Post »

Vă spuneam în urmă cu 3 luni despre un curs de egiptologie organizat online pe platforma Coursera de către Universitat Autonoma de Barcelona. Acum că s-a terminat, pot să împărtăşesc celor interesaţi câteva impresii; cine ştie, poate vă înscrieţi anul viitor la cea de-a doua ediţie a cursului 🙂 :

– am avut parte de doi profesori buni, dedicaţi: Josep Cervello şi Jose Lull, la curent cu noutăţile din domeniu

– cursul este integral în spaniolă, inclusiv subtitrările, cel puţin deocamdată

– un mare plus: profesorii ne-au pus la dispoziţie linkuri spre multe articole şi cărţi ca să explorăm pe mai departe subiectele discutate la curs; cele mai multe dintre aceste articole şi cărţi sunt în engleză şi franceză

– existenţa unui forum – principalul avantaj: puteţi să postaţi orice nelămurire aveţi şi colegii/ echipa tehnică a universităţii vor încerca să vă ofere cât mai repede o soluţie

– principalul dezavantaj: e uşor să te pierzi în nenumăratele postări, linkuri etc.

– profesorii nu au fost din cale-afară de activi pe forum, dar au organizat 3 sesiuni suplimentare, în direct, pentru a clarifica diversele nelămuriri şi nemulţumiri ale cursanţilor

– au promis că vor analiza toate sugestiile de pe forum şi vor ţine cont de ele pentru ediţia viitoare

De obicei, cursurile gratuite de pe Coursera sunt mai lejere, dat fiind că eventuala diplomă care se acordă la final nu are valoare nici academică, nici profesională. Cursul de egiptologie a făcut excepţie însă:

– materialul didactic a crescut de la săptămână la săptămână (şi numeric şi ca grad de dificultate)

testele: 8 teste săptămânale + 1 examen final

  • 8 teste săptămânale a câte 20 de întrebări tip grilă, adevărat/ fals, ordinea corectă, scrierea răspunsului pe linia punctată
  • timp de lucru: 30 de minute
  • cele 8 teste reprezintă 60% din nota finală
  • dificultate peste medie la majoritatea
  • fiecare test trebuie rezolvat în cel mult o săptămână din momentul postării
  • o singură încercare la fiecare dintre cele 8 teste; de aici, foarte mult stres, căci dacă din diverse motive se depăşeşte timpul alocat, nota este 0. Pe de altă parte, dacă nu sunt probleme de ordin tehnic, cele 30 de minute sunt mai mult decât suficiente pentru rezolvarea testului.
  • răspunsurile se scriu urmând exact instrucţiunile; ordinea corectă, de exemplu: ABCD (fără virgule, fără spaţii). Eu am pierdut 1 punct la primul test din cauză că am pus virgulă între litere.

testul final: 80 de întrebări tip grilă, adevărat/ fals, ordinea corectă, scrierea răspunsului pe linia punctată

  • 40% din nota finală
  • dreptul la două încercări, luându-se în considerare nota cea mai mare dintre cele două
  • acelaşi nivel de dificultate ca testele săptămânale, se poate termina în cele 2 ore avute la dispoziţie

Două praguri la acordarea diplomei:

50% din punctajul maxim: “Statement of Accomplishment” (iniţial 65%, dar a scăzut pragul pentru că mulţi cursanţi nu ar fi absolvit altfel)

85% sau peste: “Statement of Accomplishment with Distinction

 

Nu mă aşteptam să fiu nevoită să aloc atât de multe ore acestui curs, pe site este prezentat mai degrabă ca o introducere în egiptologie. A fost mult de studiat, dar pot să spun că am rămas cu o imagine mult mai exactă asupra istoriei Egiptului pre-dinastic şi faraonic.

Notă: Uneori nu se înţelegeau îndeajuns de clar numele regilor/ locurilor şi nici subtitrarea nu era de prea mare ajutor (dând întotdeauna o transcriere diferită a aceluiaşi nume), aşa încât nişte cunoştinţe minime de citire a hieroglifelor sunt de mare folos.

Read Full Post »

În 14 octombrie 2013 va începe un curs online de egiptologie în limba spaniolă, oferit gratuit de Universitatea din Barcelona (Universitat Autonoma de Barcelona). Cursul se desfăşoară pe parcursul a opt săptămâni şi va avea următoarea structură:

Primera semanaOrígenes: Las tumbas T23 de Hieracómpolis y Uj de Abidos; el origen del Estado y de la escritura en Egipto

Segunda semanaPirámides: La formación del Reino Antiguo. Las pirámides: construcción y administración, mito y rito

Tercera semanaSinuhé: Política, cultura en el Reino Medio. La lengua y la literatura “clásicas”

Cuarta semanaHyksos: Egipto y los semitas. Serabit el-Khadim y la escritura protosinaítica; los hyksos: dominio y expulsión

Quinta semanaAmón: La construcción del imperio egipcio. Deir el-Medina: artesanos, escribas y literatos. Tebas, sus templos y su necrópolis. El Valle de los Reyes

Sexta semanaAmarna: Del egipcio clásico al neoegipcio. La religión de Akhenaton y el himno a AtónDe Akhenaton a Tutankhamon: los reyes de Amarna

Séptima semana: Anarquía: De los “pueblos del mar” a la anarquía líbica.  El imperio de Kush. Saítas y persas

Octava semanaRosetta: De Alejandro a Teodosio: ocaso de la civilización egipcia antigua. El principio era el fin: desciframiento de la escritura jeroglífica.

La sfârşitul fiecărei săptămâni se va da un test, iar cei care vor absolvi cursul vor primi o diplomă. Nu este necesar să fiţi familiarizaţi cu Egiptul antic sub toate aspectele sale înainte de începerea cursului, cu toate că ni se recomandă două titluri pentru a avea totuşi un punct de pornire; cum acestea sunt mai greu de găsit la noi în ţară, le puteţi înlocui cu alte cărţi introductive:

9781405334945_full_size  9781408112939_full_size   398261   4481059781854442475_full_size    325460

Mai multe informaţii despre curs aici, detalii despre alte cursuri online aici.

Read Full Post »

Curs scurt, de şase săptămâni:

  • Queens of Ancient Egypt
  • Warfare and Weapons in Ancient Egypt
  • Gods and Goddesses of Ancient Egypt
  • Tutankhamen

(Datele înscrierii la cursuri, precum şi ale începerii acestora pot fi văzute aici)

Curs lung, cu durata doi ani:

http://www.egyptologyonline.ls.manchester.ac.uk/diplomainegyptology/

Curs lung, de trei ani:

  • Year 1: From Predynastic Egypt to the Hyksos Period
  • Year 2: From the beginning of the New Kingdom to the establishment of Dynasty 19
  • Year 3: From the Later New Kingdom to the Arab Conquest

Certificate in Egyptology

Cursurile sunt organizate în întregime online, de către Universitatea din Manchester, Marea Britanie. Puteţi să aflaţi mai mult despre aceste cursuri citind interviul acordat revistei online Egyptological în 2012 de Dr. Joyce Tyldesley, profesoara care scrie şi predă cursurile.

Read Full Post »